AcasăAdministrațiePrimăria Bârlad face primul pas pentru salvarea Casei de Cultură „George Tutoveanu”

Primăria Bârlad face primul pas pentru salvarea Casei de Cultură „George Tutoveanu”

Data:

Articole naționale

Casa de Cultură „George Tutoveanu” din Bârlad, aflată într-o stare avansată de degradare, ar putea intra într-un proces de reabilitare după decenii de neglijare. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 29 septembrie se află un proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public a clădirii și înscrierea acesteia în Cartea Funciară.

Construită în 1971, clădirea a fost gândită ca spațiu cultural, însă în prezent activitatea artistică lipsește, iar o mare parte din spațiile interioare sunt închiriate către agenți economici privați. „Casa noastră de cultură a devenit un imobil de închiriat spații. Această transformare contravine flagrant destinației originare și diminuează valoarea sa publică”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Edilul a subliniat că lipsa unui regim juridic clar a împiedicat până acum accesarea de fonduri pentru reabilitare. În plus, starea precară a imobilului reprezintă un risc pentru siguranța publică. Prin includerea în domeniul public, administrația locală va putea solicita finanțări externe și va putea demara lucrări de modernizare, astfel încât clădirea să redevină un centru cultural multifuncțional.

„Autoritatea publică locală are obligația de a proteja și reda comunității acest spațiu simbolic. Casa de Cultură va fi inclusă în lista clădirilor propuse spre reabilitare, alături de Casa Juvara, Casa Cerchez, Casa Guriță sau fosta Școală nr. 2”, a mai precizat primarul Boroș.

Decizia Consiliului Local ar putea reprezenta începutul unui amplu proces de revitalizare culturală pentru Bârlad, într-un moment în care patrimoniul urban necesită investiții pentru a fi salvat de la uitare.

spot_img
spot_img

Ultimele articole