Primăria Municipiului Bârlad continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Primarul Dumitru Boroș a anunțat că echipele de intervenție intră cu lucrări de asfaltare pe strada Elena Doamna, situată în cartierul Podeni.
Potrivit edilului, intervențiile nu se vor limita doar la partea carosabilă. În paralel cu turnarea noului covor asfaltic vor fi reabilitate trotuarele și vor fi înlocuite bordurile, astfel încât întreaga stradă să beneficieze de un proces complet de modernizare.
„Intrăm cu asfaltarea pe strada Elena Doamna, din cartierul Podeni. În paralel, reabilităm trotuarele și schimbăm bordurile. Procesul de modernizare a străzilor este unul continuu. Ajungem peste tot”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
Edilul a precizat că administrația locală continuă să opteze pentru lucrări de durată, realizate prin turnarea covoarelor asfaltice pe întreaga lungime a străzilor, în locul intervențiilor punctuale.
„Alegem soluția cea mai trainică, aceea a covoarelor asfaltice turnate de la un capăt la altul. Fără plombe, fără peticeală!”, a mai transmis primarul municipiului Bârlad.
Lucrările de pe strada Elena Doamna fac parte din programul de modernizare a infrastructurii rutiere derulat de administrația locală, care vizează reabilitarea treptată a străzilor din municipiu.



