Primarul Lucian Braniște a anunțat rezultatele concursului „Primar pentru o zi”, organizat în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Șase elevi din liceele vasluiene au participat cu proiecte proprii, fiecare propunând soluții pentru dezvoltarea comunității.
În urma jurizării, trei proiecte au fost desemnate câștigătoare, iar autorul celui mai bun dintre ele va prelua, simbolic, pentru o zi, funcția de primar al municipiului Vaslui. Ceilalți doi vor ocupa funcțiile de viceprimar pentru o zi, urmând să descopere din interior modul în care se desfășoară activitatea administrației locale.
Lista participanților:
- Cojocaru Lavinia – Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui
- Ciocan Laura Maria – Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui
- Ciocan Radu-Andrei – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui
- Dăriescu Anelise Elena – Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui
- Moroșanu Lidia-Sabina – Liceul „Ion Mincu” Vaslui
- Ghiorghi Teodora – Liceul cu Program Sportiv Vaslui
Proiectele care nu au fost selectate în primele trei vor fi analizate și implementate de alte direcții ale Primăriei Vaslui. Primarul Braniște a declarat că implicarea tinerilor și colaborarea lor cu administrația locală reprezintă „o investiție valoroasă în viitorul comunității”.



