AcasăEconomieRecord șocant în Capitală: peste 500 de angajați depistați lucrând „la negru”...

Record șocant în Capitală: peste 500 de angajați depistați lucrând „la negru” la o singură firmă de curierat

Data:

Articole naționale

Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au descoperit, în urma unui control de amploare desfășurat pe 23 septembrie 2025, cel mai grav caz de muncă nedeclarată înregistrat până acum la nivelul Capitalei.

La o singură societate comercială care activează în domeniul curieratului (Cod CAEN 5320), au fost identificate 530 de persoane care lucrau fără contracte legale, încălcând astfel prevederile Codului muncii (Legea nr. 53/2003).

Pentru această faptă, compania a fost sancționată cu amenzi în valoare totală de 200.000 de lei.

Reprezentanții Inspecției Muncii au subliniat gravitatea situației, arătând că fenomenul muncii „la negru” afectează nu doar bugetul de stat, ci și drepturile angajaților care rămân fără protecție socială și fără acces la beneficiile prevăzute de lege.

Cifra de 530 de persoane identificate lucrând fără forme legale la un singur angajator, într-o singură zi, este un semnal de alarmă extrem de serios. Astfel de practici afectează concurența loială și, cel mai grav, lasă sute de oameni fără protecție socială. Inspecția Muncii va continua intensificarea controalelor pentru a sancționa cu maximă rigurozitate orice formă de muncă nedeclarată”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.

Acțiunea face parte din strategia națională de combatere a muncii nedeclarate, unul dintre obiectivele prioritare ale Inspecției Muncii, care anunță că va extinde verificările în toate domeniile de activitate.

spot_img
spot_img

Ultimele articole