Etapa finală pe școli a concursului „Cel mai bun câștigă!”, ediția a XXI-a, s-a desfășurat pe 26 noiembrie 2025 la Centrul Cultural Județean Vaslui și a adus în prim-plan talentul și competitivitatea elevilor vasluieni. Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Cuza” Vaslui a fost desemnată câștigătoarea competiției, după o finală în care șase elevi de gimnaziu au demonstrat pregătire temeinică, reacție rapidă și o determinare exemplară.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Cultural-Umanitară „Sophya” Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, având pentru prima dată alături, în calitate de organizator, și Primăria municipiului Vaslui. Primarul Lucian Braniște a închis oficial competiția, subliniind importanța acesteia pentru dezvoltarea tinerilor și formarea unei comunități active și motivate.
„Finala de astăzi înseamnă nu doar un concurs, ci o sărbătoare a valorii, a pasiunii și a spiritului tânăr care însuflețește comunitatea vasluiană. Primăria municipiului Vaslui va fi alături de această competiție și la edițiile viitoare”, a transmis edilul.
Atmosfera competiției a fost încărcată de emoție, de la concentrare în timpul probelor, până la susținerea puternică a colegilor, profesorilor și părinților. Munca, efortul și implicarea tuturor s-au transformat în bucurie odată cu anunțarea câștigătorilor, confirmând încă o dată continuitatea unei tradiții care, de 21 de ediții, motivează și inspiră elevii din întreg județul Vaslui.



