AcasăEconomieSenatul a adoptat proiectul privind reducerea accizei la carburanți. Motorina s-ar putea...

Senatul a adoptat proiectul privind reducerea accizei la carburanți. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru

Data:

Articole naționale

Senatul a adoptat luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care introduce un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți. Dacă va fi aprobat și de Camera Deputaților, iar ulterior promulgat, prețul motorinei ar putea scădea cu până la 84 de bani pe litru, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale.

Proiectul a fost adoptat cu 116 voturi pentru și opt abțineri.

Se introduce, în premieră, mecanismul de „acciză dinamică”

Noua formă a proiectului renunță la reducerea TVA, propusă inițial, și păstrează doar mecanismul de reducere progresivă a accizei.

Potrivit proiectului, acciza la carburanți va putea fi redusă cu între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă și a cotațiilor internaționale la petrolul brut și motorină.

Măsura va putea fi aplicată prin hotărâre de Guvern, inițial pentru o perioadă de trei luni, cu posibilitatea prelungirii pentru încă trei luni, dacă situația o va impune.

Reducerea poate ajunge până la 84 de bani pe litru

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că, la cotațiile actuale, reducerea ar fi de aproximativ 34 de bani pe litrul de motorină.

În cazul în care prețurile internaționale vor crește cu peste 20% față de perioada anterioară începerii conflictului militar din Orientul Mijlociu, reducerea ar putea ajunge la 64 de bani, respectiv 84 de bani pe litru.

Totodată, proiectul prevede:

  • limitarea adaosului comercial practicat de operatorii din piață, cu actualizarea acestuia în funcție de rata inflației;
  • limitarea exporturilor de motorină către statele vecine, acestea urmând să fie aprobate doar cu semnătura ministrului Economiei și a ministrului Energiei.

Nazare: Este pentru prima dată când introducem o acciză dinamică

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că proiectul introduce pentru prima dată în România conceptul de „acciză dinamică”, care permite ajustarea nivelului accizei în funcție de evoluția prețurilor.

Potrivit acestuia, Ministerul Finanțelor va putea analiza nivelul accizei o dată la două săptămâni, în funcție de evoluția cotațiilor Brent și Platts, iar Guvernul va putea interveni rapid prin hotărâre.

Nazare a precizat că s-a renunțat la reducerea TVA deoarece măsura nu era compatibilă cu legislația europeană și ar fi putut afecta evaluările agențiilor internaționale de rating.

Urmează votul decisiv în Camera Deputaților

Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va fi adoptat și promulgat, noul mecanism va permite Guvernului să reducă acciza la carburanți în perioadele în care prețurile internaționale cresc semnificativ, cu scopul de a limita impactul asupra consumatorilor și companiilor.

spot_img
spot_img

Ultimele articole