AcasăEvenimenteSpectacol de balet la Vaslui: sute de elevi ai Școlii Happy Steps...

Spectacol de balet la Vaslui: sute de elevi ai Școlii Happy Steps au adus emoția Crăciunului pe scena Centrului Cultural Județean

Data:

Articole naționale

Emoția specifică sărbătorilor de iarnă a fost transmisă, astăzi, publicului vasluian printr-un spectacol coregrafic de balet de amploare, susținut de câteva sute de elevi ai Școlii Happy Steps. Evenimentul a avut loc pe scena Centrului Cultural Județean Vaslui și a reunit, timp de mai multe ore, părinți, profesori și iubitori ai artei dansului.

Sub coordonarea profesorului coregraf Loredana Georgiana Rotaru, copiii au spus, prin dans, o poveste de iarnă construită cu sensibilitate și rigoare artistică. Coregrafiile au fost primite cu aplauze la scenă deschisă, iar durata spectacolului a părut, pentru public, mult mai scurtă decât orele petrecute în sală, semn al impactului artistic avut asupra spectatorilor.

Reprezentanții Școlii Happy Steps au fost felicitați pentru rezultatele obținute de-a lungul anului, marcate de participări și premii valoroase, confirmând astfel munca susținută depusă de elevi și coordonatorii lor.

La finalul spectacolului, primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniste, a transmis un mesaj de apreciere și susținere:

„Susținerea autorității publice locale vă va fi asigurată și pe viitor, la fel după cum se întâmplă cu fiecare dintre reprezentanții artelor spectacolelor de la noi din oraș. Să vă bucurați de sărbătorile care se aproprie cu aceeași intensitate cu care voi ne-ați încântat și astăzi! Felicitări dragi elevi și părinți deopotrivă, felicitări profesorului vostru coregraf!”

Spectacolul de la Centrul Cultural Județean Vaslui a confirmat, încă o dată, rolul important pe care educația artistică îl are în comunitate și capacitatea tinerilor din Vaslui de a aduce pe scenă emoție, disciplină și performanță.

spot_img
spot_img

Ultimele articole