AcasăBreaking NewsSpitalul Județean de Urgență Vaslui angajează medic specialist neurolog. Dosarele se depun...

Spitalul Județean de Urgență Vaslui angajează medic specialist neurolog. Dosarele se depun până pe 24 noiembrie

Data:

Articole naționale

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Chiriachi” Vaslui organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist în Neurologie. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Secției Neurologie. Candidații pot depune dosarele de înscriere până pe 24 noiembrie 2026, iar proba scrisă este programată pentru 9 decembrie.

Potrivit anunțului publicat de unitatea medicală, concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 166/2023.

Condiții pentru ocuparea postului de medic neurolog

Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale de participare la concursurile pentru posturi din sistemul sanitar public, cât și următoarele cerințe specifice:

  • Diplomă de medic sau diplomă de licență în Medicină.
  • Examen de medic specialist promovat.
  • Stagiu de rezidențiat terminat.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină documentele prevăzute în anunțul oficial, inclusiv actele de studii, certificatul de specialist, documentele profesionale, actul de identitate, cazierul judiciar, adeverința medicală și curriculum vitae.

Taxa de participare la concurs este de 300 de lei.

Calendarul concursului

Etapă Data și ora
Depunerea dosarelor 11–24 noiembrie 2026
Selecția dosarelor 25 noiembrie, ora 10.30
Afișarea rezultatelor selecției 25 noiembrie, ora 15.00
Proba scrisă 9 decembrie, ora 09.00
Proba clinică/practică 14 decembrie, ora 09.30
Soluționarea ultimelor contestații și afișarea rezultatelor 16 decembrie, ora 10.00
Prezentarea candidaților admiși pentru întocmirea dosarului de angajare 18 decembrie, ora 10.00

Concursul cuprinde selecția dosarelor, proba scrisă și proba clinică/practică. Pentru promovarea probelor este necesară obținerea unui punctaj de minimum 50 de puncte la fiecare dintre cele două probe de examinare.

Unde se depun dosarele

Dosarele se depun la Serviciul Resurse Umane, din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 35.

Programul de depunere este următorul:

  • Luni-joi, între orele 10.00 și 14.00.
  • Vineri, între orele 10.00 și 12.00.

Pentru informații suplimentare, candidații o pot contacta pe Florina Ciobanu, la numărul de telefon 0235 312 120, interior 138.

Anunțul complet, lista documentelor necesare și calendarul detaliat al concursului pot fi consultate pe site-ul oficial al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, în secțiunea dedicată posturilor vacante.

spot_img
spot_img

Ultimele articole