AcasăSportDin Sula a ajuns la Chiajna, iar românii au început imediat glumele:...

Din Sula a ajuns la Chiajna, iar românii au început imediat glumele: „De luni, bani… Din Sula”

Data:

Articole naționale

Concordia Chiajna a anunțat transferul atacantului albanez Din Sula, însă prezentarea oficială a fost eclipsată rapid de reacțiile amuzante ale microbiștilor din România. Numele fotbalistului a devenit viral pe rețelele de socializare, unde fanii au făcut imediat glume și jocuri de cuvinte.

În vârstă de 28 de ani, Din Sula vine la Chiajna după un sezon foarte bun în liga a treia din Olanda, la Hoek, unde a marcat 21 de goluri în 28 de meciuri. De-a lungul carierei a evoluat pentru formații din Belgia, Polonia și Olanda, precum OH Leuven, Lommel SK, SK Beveren, Royal Excelsior Virton, Patro Eisden, RFC Knokke, Odra Opole și Hoek.

Concordia Chiajna l-a prezentat oficial

Clubul ilfovean a anunțat transferul printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Bun venit, Din Sula! Atacantul albanez Din Sula este noul jucător al Concordiei Chiajna. Îi urăm bun venit și mult succes!”, au transmis oficialii clubului.

Odată cu atacantul albanez, Concordia l-a prezentat și pe mijlocașul spaniol Ian Soler, format la academia celor de la Espanyol Barcelona.

Din Sula Concordia Chiajn

Internetul a reacționat imediat

La scurt timp după anunț, secțiunea de comentarii s-a umplut de glume. Printre cele mai apreciate s-au numărat:

  • „Zici că e nume să-l păcălească pe Prunea.”
  • „Din Sula, promovare!”
  • „De luni, bani… Din Sula.”
  • „Sula din coastele fundașilor adverși.”
  • „Mare Sula va fi și ăsta!”

Glumele au devenit rapid virale, însă mulți suporteri au atras atenția că, dincolo de numele care provoacă zâmbete în limba română, noul atacant are cifre excelente și ar putea fi unul dintre transferurile importante ale sezonului în Liga a II-a.

Rămâne de văzut dacă Din Sula va reuși să confirme și pe teren forma excelentă arătată în campionatul olandez, unde a încheiat ultimul sezon cu 21 de reușite în 28 de partide. Pentru moment, însă, primul său „gol” în România pare să fi fost înscris… în comentariile de pe internet.

spot_img
spot_img

Ultimele articole