Orașul Vaslui a devenit, pentru două zile, epicentrul pasiunii pentru informatică și al excelenței în educație. Zeci de tineri talentați, reprezentând 30 de județe din România, s-au reunit în cadrul etapei finale a Concursului Național de Informatică “Urmașii lui Moisil”, competiție care aduce în prim-plan nu doar cunoștințele tehnice, ci și perseverența, spiritul de echipă și dorința de autodepășire a celor mai buni elevi din domeniu.
Organizat cu sprijinul constant și activ al Primăriei Municipiului Vaslui, alături de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, concursul a fost un adevărat eveniment dedicat performanței educaționale și schimbului de idei între generațiile viitoare de specialiști în tehnologie.
Vaslui, oraș gazdă pentru viitorii lideri în IT
Concursul “Urmașii lui Moisil” nu este doar o competiție, ci un mediu în care tinerii au ocazia să-și testeze cunoștințele, să învețe unii de la alții și să lege prietenii ce pot duce la proiecte de anvergură în viitor. Participanții au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, creativitate și dedicare – calități care definesc spiritul acestei competiții devenite deja tradiție.
În cadrul festivității de premiere, desfășurată la finalul celor două zile intense de concurs, primarul Municipiului Vaslui, ing. Lucian Braniște, i-a felicitat personal pe toți participanții, apreciind implicarea lor, dar și eforturile profesorilor coordonatori care le-au fost alături în drumul spre performanță. Edilul a subliniat angajamentul constant al administrației locale în promovarea excelenței în educație și a spiritului competitiv în rândul tinerilor.
Trofeul competiției merge la București. Vasluiul, pe podium
Competiția s-a încheiat cu acordarea Trofeului “Urmașii lui Moisil” lui Mureșan Luca, elev al Liceului Teoretic Internațional de Informatică București, care a reușit să se remarce printr-o abordare inovatoare și o execuție impecabilă a problemelor propuse.
Un alt moment emoționant al festivității a fost acordarea Premiului Special lui Luca Matei Gabriel, elev al Liceului Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui, distincție ce evidențiază talentul și potențialul remarcabil al tinerilor informaticieni locali. Prezența sa pe podium dovedește că Vasluiul nu este doar un oraș gazdă, ci și un nucleu de excelență în domeniul IT.
Indiferent de premiul câștigat, toți finaliștii au fost aplaudați și felicitați pentru curajul de a-și testa limitele și pentru deschiderea de a împărtăși din experiențele lor colegilor din întreaga țară. Spiritul de echipă și colaborarea s-au resimțit puternic, iar atmosfera a fost una de încredere și entuziasm, semn că “Urmașii lui Moisil” este mai mult decât o competiție, este o punte între tineri talentați și viitorul lor profesional.