Un cetățean turc, în vârstă de 43 de ani, a fost depistat de autoritățile din Punctul de Trecere a Frontierei Albița în timp ce încerca să intre în România având asupra sa 3.600 de euro și 11.800 de dolari americani nedeclarați. Sumele de bani erau ascunse în bagajele personale, iar întreaga valoare a fost reținută de autorități.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, incidentul a avut loc în jurul orei 00.30, când bărbatul s-a prezentat la control pentru a intra în țară, conducând propriul autoturism.
„În jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 43 de ani, conducând autoturismul propriu. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, nedeclarată și ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale, suma de aproximativ 3.600 de euro și 11.800 de dolari americani”, au transmis reprezentanții ITPF Iași.
Conform prevederilor legale, lucrătorii vamali au dispus reținerea întregii sume descoperite și aplicarea unei sancțiuni contravenționale.
„Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii întregii sume și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei”, au mai precizat reprezentanții ITPF Iași.



