Ziua de 24 ianuarie a fost marcată în județul Vaslui prin ceremonii solemne organizate la Vaslui, Bârlad, Huși și Solești, dedicate Unirii Principatelor Române. Manifestările au reunit oficialități județene și locale, cadre militare, reprezentanți ai instituțiilor publice, elevi și cetățeni, într-un demers comun de omagiere a unuia dintre momentele fondatoare ale statului român modern.
Municipiul Vaslui: „Trenul Unirii” și manifestări simbolice dedicate Micii Uniri
În municipiul Vaslui, Ziua Unirii Principatelor Române a debutat cu un moment simbolic: sosirea „Trenului Unirii” în Gara CFR Vaslui. Sute de vasluieni s-au adunat pe peron pentru a marca acest moment aniversar, arborând steaguri tricolore și întâmpinând trenul cu aplauze, într-o atmosferă de entuziasm și mândrie națională.
Spiritul Micii Uniri a fost onorat și la Solești, printr-o evocare istorică desfășurată la mormântul Elenei Cuza Rosetti, prima doamnă a României. La manifestări au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, printre care primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, viceprimarul Valeriu Cărăgată, președintele Consiliul Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, precum și prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.
Oficialitățile și participanții s-au prins în Hora Unirii, într-un gest simbolic de solidaritate și respect față de istoria comună a românilor.
Finalul zilei a fost dedicat momentelor artistice și culturale care au adus împreună comunitatea vasluiană. Silvia Ene, actorii Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, dansatorii Ansamblului „Hora Vasluiului”, instrumentiștii și soliștii Orchestrei „Rapsodia Vasluiului”, alături de tinerii talentați ai Rotariei, au oferit publicului momente scenice dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
„În calitate de primar, cred cu tărie că spiritul Micii Uniri trebuie să ne inspire și astăzi: să fim uniți în jurul binelui comun și să lucrăm împreună pentru dezvoltarea comunității noastre. Să privim cu mândrie spre trecut și cu responsabilitate spre viitor”, a transmis primarul Lucian Braniște.
Ceremonial militar și religios la Bârlad
La Bârlad, evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române s-au desfășurat în fața Cercului Militar. Vicepreședintele Consiliul Județean Vaslui, Costel Zară, a reprezentat instituția la ceremonialul religios și militar.
În mesajul adresat celor prezenți, acesta a evocat semnificația actului istoric de la 24 ianuarie 1859, subliniind importanța unității și a solidarității în construcția României moderne. „Unirea Principatelor Române a fost mai mult decât o decizie politică – a fost un legământ al românilor, născut din voință, curaj și credința că doar împreună putem construi un viitor durabil”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean.
Manifestările s-au încheiat cu depunerea coroanelor de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, defilarea gărzii de onoare și participarea celor prezenți la tradiționala Horă a Unirii.
Lecție de istorie și ceremonie solemnă în Parcul Cuza din Huși
Ziua Unirii Principatelor Române a fost celebrată și la Huși, printr-o ceremonie organizată în Parcul Cuza, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei religioase, urmată de o prezentare istorică susținută de profesorul Costin Clit, care a vorbit despre personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și rolul decisiv al Unirii în evoluția politică și instituțională a României.
La manifestare a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Mădălin Claudiu Căciulă, care a mulțumit participanților pentru implicare și a subliniat valoarea simbolică a zilei de 24 ianuarie. „Unirea rămâne un simbol al unității, al responsabilității și al respectului față de valorile naționale, repere esențiale care trebuie asumate și continuate de fiecare generație”, a declarat acesta.
Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de coroane de flori și cu Hora Unirii, într-o atmosferă de solidaritate și emoție.
Solești: omagiu adus Elenei Cuza, prima doamnă a României
La Solești, Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată printr-un eveniment comemorativ organizat la complexul mortuar unde se află mormântul Elenei Cuza Rosetti. La manifestări a participat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, alături de oficialități locale, cadre didactice, elevi și membri ai comunității.
Programul a debutat cu o slujbă de pomenire, urmată de momente artistice susținute de elevii Școlii Gimnaziale „Elena Rosetti” din Solești și de Ansamblul folcloric „Soleștenii”. Manifestările au evidențiat semnificația istorică a zilei de 24 ianuarie 1859 și rolul Elenei Cuza în viața publică și socială a României.
„Elena Cuza a fost un model de demnitate, devotament și generozitate, implicându-se activ în opere de caritate, în sprijinirea educației și a persoanelor vulnerabile. Prin faptele sale, a demonstrat că adevărata măreție se exprimă prin slujirea celorlalți”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, subliniind valoarea simbolică a locului de la Solești ca spațiu al memoriei naționale.
Evenimentul s-a încheiat cu depuneri de coroane de flori și cu Hora Unirii, într-o atmosferă de respect, recunoștință și unitate.






