Într-un eveniment de referință pentru județ, Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” din Vaslui a devenit, pentru prima dată, gazda Târgului Serviciilor Sociale, organizat de Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan soluții inovatoare și resursele disponibile pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din comunitate.
Târgul reunește furnizori publici și privați din județ, care își prezintă serviciile destinate celor aflați în nevoie. De la standuri de prezentare până la workshop-uri și ateliere de lucru, participanții au ocazia să descopere cum pot beneficia de programele existente sau să interacționeze cu specialiștii din domeniu. Beneficiarii și publicul vizitator sunt încurajați să participe activ, creând astfel un spațiu de dialog și colaborare.
Evenimentul a fost deschis de Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a subliniat importanța muncii desfășurate în domeniul protecției sociale. Cu ocazia aniversării a 27 de ani de la înființarea DGASPC Vaslui, acesta a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei implicați în sprijinirea categoriilor defavorizate.
„Știu foarte bine care sunt dificultățile, dar și satisfacțiile acestor profesii din sistemul de protecție. Din acest motiv mă înclin în fața dumneavoastră și vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. (…) Instituția Consiliului Județean Vaslui va fi alături de dumneavoastră de fiecare dată, sprijinind acest segment de protecție socială pentru a ajuta permanent persoanele vulnerabile și copiii cu dizabilități”, a declarat Ciprian Trifan.
Președintele a punctat, de asemenea, necesitatea dezvoltării de noi programe de perfecționare pentru angajați, astfel încât sistemul să fie mai bine pregătit pentru a răspunde nevoilor comunității.
În spiritul solidarității și al accesibilității, Târgul Serviciilor Sociale se desfășoară și în Bârlad, în foaierul Teatrului „Victor Ion Popa”. Astfel, inițiativa ajunge la mai mulți locuitori ai județului, consolidând eforturile de sprijinire a celor vulnerabili.