La interior, băile, vestiarele, scările, holurile de acces au fost reconfigurate aproape în totalitate.
La exterior, după finalizarea lucrărilor la fundație, care ne-a dat ceva bătăi de cap din cauza pânzei freatice ridicate care nu s-a lăsat ușor acoperită, a fost turnat planșeul de beton, după care au fost montați pilonii de rezistență și structura metalică.
Mai este foarte puțin de lucru la aceasta din urmă și sperăm ca la începutul primăverii să începem închiderea sălii.
Noua clădire va avea o amprentă la sol de 1.348, aproape dublă față de cea a vechii clădiri, și va fi formată din parter și etaj.
Terenul de joc va avea dimensiunea de 20 x 40 mp (în loc de 15×29 mp).
Vor fi amenajate 184 de locuri pentru spectatori (180 la etaj și 4 la parter, pentru persoanele cu dizabilități).
Noua sală va avea grupuri sanitare, săli de duș, cabinete medicale, vestiare.
Proiectul are o valoare de peste 10,8 milioane lei (fără TVA).