Cinci studenți ai Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza se află, în această perioadă, în stagiu de practică în cadrul Jandarmeriei Vaslui, unde au ocazia să intre în contact direct cu activitatea operativă a instituției și cu responsabilitățile specifice carierei militare.
Timp de aproximativ patru săptămâni, viitorii ofițeri vor observa și vor participa la activități desfășurate de structurile operative ale unității, familiarizându-se cu modul de organizare internă, atribuțiile jandarmilor și cerințele profesionale pe care le presupune această profesie. Practica reprezintă pentru studenți o etapă esențială de formare, oferindu-le posibilitatea de a vedea din interior modul în care funcționează o unitate operativă.
Potrivit reprezentanților instituției, stagiul are rolul de a completa pregătirea teoretică dobândită în cadrul studiilor, prin implicarea directă în activități adaptate specificului fiecărei structuri în care studenții sunt repartizați. Astfel, aceștia pot înțelege mai bine ritmul de lucru, tipurile de intervenții și responsabilitățile asumate zilnic de jandarmi.
Pe toată durata practicii, studenții sunt îndrumați de tutori profesionali, cadre militare cu experiență, care le oferă suport și explicații privind procedurile, modul de lucru și standardele profesionale cerute în sistem. Această colaborare directă este menită să faciliteze integrarea viitorilor ofițeri în mediul militar și să le clarifice așteptările legate de parcursul profesional.
Reprezentanții unității subliniază că Jandarmeria Vaslui rămâne un partener activ în procesul de formare al viitorilor ofițeri, sprijinind dezvoltarea profesională a tinerilor care aleg o carieră în structurile militare. La finalul perioadei de practică, studenții vor avea o perspectivă mai clară asupra activității operative și asupra responsabilităților pe care le implică uniforma militară.



