AcasăJustițieViorel Pașca scapă definitiv și de controlul judiciar în dosarul azilelor din...

Viorel Pașca scapă definitiv și de controlul judiciar în dosarul azilelor din Bihor. Curtea de Apel București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă

Data:

Articole naționale

Curtea de Apel București a decis definitiv ridicarea tuturor măsurilor preventive dispuse în dosarul azilelor din Bihor, în care este vizat Viorel Pașca. Instanța a respins contestația formulată de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București și a admis contestațiile depuse de cei șase inculpați, care rămân astfel în stare de libertate, fără nicio măsură preventivă.

Hotărârea vine după ce, pe 2 iulie 2026, Tribunalul București dispusese măsura controlului judiciar pentru cele șase persoane cercetate în dosar, deși procurorii DIICOT solicitaseră arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Atât procurorii, cât și inculpații au contestat acea decizie, iar Curtea de Apel București s-a pronunțat luni definitiv.

Potrivit minutei instanței, Curtea de Apel București a respins ca nefondată contestația formulată de DIICOT și a admis contestațiile inculpaților. Instanța a desființat parțial încheierea Tribunalului București, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori și a înlăturat inclusiv măsura controlului judiciar dispusă anterior față de cei șase inculpați. Decizia este definitivă.

Dosarul instrumentat de DIICOT vizează acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

Potrivit procurorilor, Viorel Pașca ar fi adăpostit ilegal peste 3.300 de persoane în centre fără licență de funcționare. În referatul întocmit pentru solicitarea arestării preventive sunt menționate 210 acte materiale reținute în sarcina acestuia.

Ancheta a fost declanșată în urma perchezițiilor desfășurate în noaptea de 29 spre 30 iunie, când anchetatorii au descins în 18 imobile în care se aflau peste 400 de persoane aflate în stare de vulnerabilitate. În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri, inclusiv un seif în care se aflau sute de carduri bancare aparținând persoanelor cazate în centre, documente de identitate și alte înscrisuri.

Conform DIICOT, membrii grupării ar fi încasat pensiile, indemnizațiile de handicap și alte drepturi bănești ale beneficiarilor, în timp ce aceștia ar fi fost izolați de familii și împiedicați să își administreze propriile venituri.

Anchetatorii susțin, de asemenea, că multe dintre victime sufereau de dizabilități grave, inclusiv afecțiuni psihice, și erau ținute în centre fără autorizațiile necesare și fără a beneficia de asistență de specialitate.

Cercetările în dosar continuă, însă, în condițiile în care Curtea de Apel București a stabilit definitiv că niciunul dintre cei șase inculpați nu va fi cercetat sub imperiul unei măsuri preventive.

spot_img
spot_img

Ultimele articole