Cincisprezece elevi vasluieni, premiați la olimpiadele naționale de muzică instrumentală, au susținut ieri un recital special în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Evenimentul s-a desfășurat pe scena Centrului Cultural „Al. Nechita” și a adus în fața publicului un program dedicat muzicii clasice, interpretat la clarinet, trompetă și pian.
Tinerii artiști provin de la Școala de Muzică și Arte Plastice „Vasile Alecsandri” și din cadrul Asociației Duo Art Vaslui. Ei au fost pregătiți de profesori cu o reputație solidă în domeniul muzical: Eduard Bitu și Albert Cobzaru (clarinet), Lucian Agache (trompetă) și Alex Ursu (pian). Corepetitorii Ana Maria Şnaider și Olivia Cotruța au completat echipa artistică, oferind suport esențial în realizarea acestui moment muzical.
Recitalul a confirmat, încă o dată, că Vasluiul formează o generație de muzicieni talentați, capabili să performeze la cel mai înalt nivel artistic. Sala Centrului Cultural s-a transformat într-un spațiu al rafinamentului și pasiunii, aplauzele publicului validând efortul și talentul celor implicați.
Evenimentul face parte din seria activităților culturale organizate în această săptămână de Primăria Municipiului Vaslui.



