sâmbătă, februarie 14, 2026
AcasăEducațieDouă școli din Vaslui, recunoscute la nivel european pentru excelență în educație

Două școli din Vaslui, recunoscute la nivel european pentru excelență în educație

Data:

Articole naționale

Primăria Municipiului Vaslui a felicitat oficial cele două unități de învățământ din oraș care au obținut, în 2025, titlul de „Școală Europeană” – o distincție oferită instituțiilor care aplică standarde europene în educație și promovează un cadru inovator pentru elevi și profesori.

Este vorba despre Școala Gimnazială „Constantin Parfene”, care a obținut acest titlu pentru a cincea oară (după edițiile din 2011, 2014, 2017 și 2022), și despre Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, aflată la prima recunoaștere de acest fel.

„Felicit profesorii pentru implicarea lor și pentru faptul că prin munca lor Vasluiul este reprezentat cu mândrie la nivel european. Am convingerea că, pe viitor, tot mai multe școli din oraș vor deține acest titlu”, a declarat primarul municipiului, Lucian Braniște.

Titlul de „Școală Europeană” este acordat de Ministerul Educației instituțiilor care demonstrează un parcurs solid în proiecte europene, colaborări internaționale și aplicarea principiilor de învățare modernă. Recunoașterea oferită acestor două școli vasluiene confirmă calitatea actului educațional și deschiderea lor către bunele practici europene.

spot_img
spot_img

Ultimele articole