Cercetătorii și pasionații de știință își dau întâlnire pe data de 30 Septembrie 2022 la Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai captivant eveniment despre știință și cercetare, în care publicul va avea ocazia să cunoască oamenii din spatele cercetătorilor și să înțeleagă mai bine cât de importantă este munca de cercetare pentru viața de zi cu zi.
Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” va organiza evenimentul în aer liber, începând cu ora 19:00, pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”. Printre organizatorii locali se numără: Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”, şi clubul de robotică „Inorog”.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori, care au ocazia să interacționeze cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 se organizează simultan în 25 țări, iar peste 400 orașe vor fi gazda evenimentului ce își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
În România, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 se desfășoară în 26 orașe, fiind cel mai potrivit eveniment pentru toți cei care au o minte curioasă, își doresc să înceapă o carieră în cercetare sau sunt, pur și simplu, pasionați de știință. În cadrul evenimentului, vizitatorii au ocazia să efectueze alături de cercetători cele mai trăsnite experimente, să vadă și să asculte prezentările celor mai inovative proiecte, iar concursurile și surprizele vor face experiența participării una de neuitat.
Pe 30 Septembrie, Bucureștiul și alte 25 orașe vor aduce Universul Științei mai aproape de publicul larg. Cei mai prietenoși cercetători și cele mai inedite experimente te așteaptă în Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbești-Jiu, Buzău, Călărași, Câmpia Turzii, Constanța, Deva, Galați, Hunedoara, Negrești-Oaș, Oradea, Petroșani, Piatra Neamț, Ploiești, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamț, Timișoara, Titu, Tulcea și Zalău. Toate detaliile privind locațiile și intervalul de desfășurare a evenimentului, precum și agenda activităților se găsesc pe website-ul evenimentului: www.NoapteaCercetatorilor.Eu.
„Ne bucură nespus faptul că, an de an, ni se alătură orașe noi în demersul nostru de a facilita întâlnirea dintre cercetători și publicul larg. Printr-o rețea extinsă de localități implicate, reușim să transmitem mai multe informații și să creăm experiențe unice pentru tot mai multe comunități din România, ceea ce nu poate decât să aducă beneficii generațiilor de cercetători, actuale și viitoare. Mai mult, ceea ce face ca Noaptea Cercetătorilor Europeni să fie evenimentul despre știință și cercetare cel mai așteptat al anului este tocmai posibilitatea pe care o au cercetătorii și publicul larg de a interacționa direct, de a învăța unii de la ceilalți și de a se provoca reciproc. Faptul că noțiuni ceva mai complexe din diverse domenii ale științei sunt explicate într-un limbaj comun, accesibil și ușor de înțeles de către orice vizitator, acestea fiind întâlnite într-un context nonformal și sedimentate prin joacă, prin experimentare și prin implicare activă reprezintă factorul cheie pentru un public deschis, cu sete de cunoaștere și cu dorință de a reveni și la edițiile viitoare, în căutare de noi informații și de noi experiențe.” au transmis organizatorii evenimentului.