Noi informații ies la iveală în cazul gravului accident petrecut în localitatea Satul Nou, județul Vaslui. Potrivit informațiilor apărute ulterior intervenției autorităților, victima este fiul primarului comunei Solești, Mona Bujor.
Tânărul, în vârstă de 37 de ani, și-a pierdut viața după ce ATV-ul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el pe dealurile din zonă.
Acesta a fost descoperit de mai mulți ciobani, care au alertat imediat autoritățile. Din păcate, în momentul în care a fost găsit, bărbatul era decedat de aproximativ două-trei ore.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Potrivit informațiilor disponibile până la această oră, cauza exactă a accidentului nu este încă clarificată. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Accident mortal cu ATV-ul în județul Vaslui. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu vehiculul
Un grav accident s-a produs în localitatea Satul Nou, unde un bărbat în vârstă de 37 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu un ATV.
La fața locului a intervenit un echipaj de SMURD Terapie Intensivă Mobilă, după ce victima a fost găsită în stare de inconștiență.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul nu a răspuns intervenției medicale, fiind declarat decesul.
Intervenția este în continuare în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
(foto cu scop ilustrativ)




