Peste 210.000 de persoane au participat până astăzi, 14 octombrie, la ora 10.00, la manifestările religioase din cadrul Sărbătorilor Iașului, iar aproape 173.000 de pelerini au trecut deja pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Paisie de la Neamț din Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În acest moment pe culoarul spre Mitropolie sunt circa 15.00 de pelerini, iar la Sfânta Liturghie participă în jur de 30.000 de persoane. Rândul pelerinilor se apropie de Podul Cantemir.
„Le mulțumesc miilor de pelerini care ne-au vizitat orașul și sper din toată inima ca Sfânta Cuvioasă Parascheva să le fi adus liniștea sufletească. Pe cei care urmează să vină la Hram îi așteptăm cu drag și ne vom strădui să le demonstrăm că Iașul a rămas aceeași gazdă caldă și primitoare!
Le mulțumesc și ieșenilor pentru răbdarea de care dau dovadă în aceste zile și îi îndemn să se bucure de atmosfera specială a acestor zile!
Fie ca Sărbătorile Iașului să ne ajute să devenim din ce în ce mai buni unii cu alții!”, a transmis primarul Mihai Chirica.