Călin Georgescu a fost huiduit sâmbătă, la Podul Înalt, în timpul vizitei sale în județul Vaslui. Un pensionar în vârstă de 76 de ani, din Băcăoani, i-a strigat fostului candidat la alegerile prezidențiale „Să plece cu circul și maimuțăreala”, moment care a provocat reacția mai multor susținători ai acestuia. Polițiști îmbrăcați în civil au intervenit ulterior pentru a evita escaladarea conflictului.
Incidentul s-a produs în zona statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, unde Călin Georgescu a ajuns însoțit de echipa sa și de mai mulți simpatizanți.
La sosirea fostului candidat, în zonă se aflau câteva zeci de persoane.
„Să plece cu circul și maimuțăreala”
În momentul în care Călin Georgescu cobora spre drumul național, pensionarul din Băcăoani și-a manifestat public nemulțumirea.
„Să plece cu circul și maimuțăreala”, a strigat bărbatul.
Reacția a stârnit imediat nemulțumirea unor simpatizanți ai lui Georgescu. Mai multe persoane au încercat să îl îndepărteze pe pensionar și i-au adresat jigniri, în timp ce alți participanți au răspuns huiduielilor cu urale și scandări în favoarea fostului candidat.
După plecarea lui Călin Georgescu din zona monumentului, tensiunile au continuat. Pensionarul a fost din nou confruntat de unii dintre susținători, iar polițiști îmbrăcați în civil au intervenit pentru a împiedica escaladarea situației.
Vizita la Podul Înalt a avut loc mai devreme decât era anunțat neoficial
Călin Georgescu a ajuns la Podul Înalt înainte de ora 11:00, oră care figura într-un program neoficial al deplasării, distribuit anterior pe rețelele sociale.
De altfel, traseul efectiv al vizitei a fost diferit de cel prezentat în respectivul program.
Călin Georgescu își anunțase oficial doar prezența la piața agroalimentară din Codăești. Celelalte opriri au apărut într-un program distribuit online, dar care nu a fost asumat public de fostul candidat.
Câteva sute de susținători l-au așteptat la Codăești
Înainte de oprirea de la Podul Înalt, Călin Georgescu a mers în piața agroalimentară din Codăești, unde a fost întâmpinat de câteva sute de susținători.
Pe șoseaua care traversează comuna puteau fi observate numeroase autoturisme înmatriculate în mai multe județe, iar printre participanți s-au aflat și persoane venite din alte zone ale țării cu mașini personale sau autocare.
Susținătorii au venit cu steaguri și pancarte cu imaginea lui Georgescu și au scandat mesaje precum „Georgescu – președinte!” și „Căline, Căline, poporul e cu tine!”.
În piață, fostul candidat a discutat cu comercianții, a vorbit despre produsele locale, a oferit autografe și i-a îndemnat pe cei prezenți să cumpere produse românești.
După aproximativ o oră, a plecat spre Podul Înalt.
Alte opriri din programul distribuit online nu s-au mai concretizat
Programul neoficial distribuit înaintea vizitei includea și o biserică din Lipovăț, fabrica de mobilă Marcomovas din Vaslui și Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou.
În cazul Marcomovas, conducerea societății a anunțat public că vizita nu fusese convenită și că fostul candidat nu va fi primit în fabrică.
„Conducerea și întreg colectivul nu sunt de acord cu acest lucru, drept urmare această vizită nu va avea loc”, au transmis reprezentanții companiei.
Administratorul Ion Marcu a afirmat, la rândul său, că angajații nu înțeleg de ce fabrica a fost inclusă în traseul distribuit online și că nu doresc ca Georgescu să viziteze societatea.
Episcopia Hușilor: „Nu este permisă niciun fel de coabitare între credință și politică”
O poziție clară a venit și din partea Episcopiei Hușilor în privința eventualei opriri la biserica din Lipovăț.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei, Cosmin Gubernat, a declarat pentru Agerpres că instituția nu a primit și nu a aprobat nicio solicitare pentru organizarea unei întâlniri cu caracter politic în lăcașurile de cult din Lipovăț.
„Episcopia Hușilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat și nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formațiuni politice, în cadrul lăcașurilor de cult din Parohia Lipovăț, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie”, a precizat Cosmin Gubernat.
Reprezentantul Episcopiei a subliniat că accesul în biserică pentru rugăciune nu este pus în discuție, însă spațiul religios nu poate fi folosit pentru manifestări politice.



