Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a onorat invitația autorităților din comuna Laza, participând la manifestările dedicate Zilei comunei, alături de deputatul Eduard Popica.
Startul a fost dat de simpozionul științific „Zona văii Racovei în epoca ștefaniană”, unde preoții Andrei Crețu și Corneliu Halapciug au vorbit despre viața religioasă din perioada domniei lui Ștefan cel Mare și au prezentat o serie de documente din acea perioadă în care se vorbește despre valea Racovei.
Personalitatea lui Ștefan a fost amintită și de invitații Lucian Lefter, Laurențiu Chiriac și Nicolae Ionescu, iar profesorul Vasile Ilie a pomenit de contribuția localnicilor din Laza la realizarea filmului „Vaslui – 1475”.
Tot cu acest prilej a fost lansată cartea „Popas literar – Sufletul mai presus de orice”, autor fiind profesorul Alexandru Guzu, din Laza.
„Felicit pe domnul primar pentru organizarea unor asemenea manifestări culturale. E un bun prilej de a evidenția talentele locale și se observă că Laza nu duce lipsă de meșteri populari de renume. Dovadă o reprezintă expozițiile de sculptură și costume populare. De altfel, în comună aveți o asociație, „Bujorii”, coordonată de doamna Rodica Bulboacă, ce reușește să păstreze foarte bine tradițiile locului. Consiliului Județean sprijină astfel de inițiative, prin programul județean de finanțare nerambursabilă, iar „Bujorii” derulează deja un proiect, în cadrul căruia copiii din comună vor învăța să coase ii, vor fi organizate expoziții de costume populare, șezători și va fi înființat un grup de dansatori, care vor purta costumele populare realizate de meșterii populari din Laza”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Ziua comunei Laza mai cuprinde o serie de competiții sportive, dar și un spectacol artistic, unde invitata specială este solista de muzică populară Zinaida Julea. Pe scenă vor mai urca Nadia Duluman, Orchestra Mugurel din R. Moldova, Natalița Munteanu și Carolina Prepeliță.