Campania „Din grijă pentru tine!” revine în municipiul Vaslui, unde va oferi consultații medicale și investigații gratuite pentru populație. Evenimentul se va desfășura în perioada 3-4 mai 2026, între orele 10.00 și 17.00, la Centrul Cultural Județean, pe strada Ștefan cel Mare nr. 88.
Potrivit organizatorilor, inițiativa are ca scop facilitarea accesului la servicii medicale de bază pentru un număr cât mai mare de persoane. În cadrul campaniei, zeci de medici specialiști și asistenți medicali voluntari vor acorda consultații într-un ambulatoriu mobil format din 30 de cabinete.
Participanții vor putea beneficia de o gamă variată de investigații și consultații. Printre acestea se numără:
- ecografii mamare, tiroidiene, pelvine și de prostată
- ecografii cardiace și EKG
- eco-Doppler arterial și venos
- ecografie urologică
De asemenea, vor fi oferite consultații în mai multe specialități, inclusiv cardiologie, ORL, dermatologie, pneumologie, ortopedie, oftalmologie, urologie, medicină internă, diabet, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, boli infecțioase și reumatologie.
Organizatorii anunță că participanții vor avea acces și la servicii de consiliere psihologică, psihiatrică, nutrițională și spirituală.
Înscrierile se fac online, pe site-ul campaniei, sau telefonic, la numărul 0376 50 60 70.
Campania promovează prevenția și educația pentru sănătate, într-un context în care organizatorii atrag atenția asupra creșterii incidenței unor afecțiuni grave și a întârzierii prezentării la medic. Unul dintre obiectivele declarate este depistarea timpurie a problemelor de sănătate și apropierea pacientului de medic.
Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor, în cadrul unui program care își propune să aducă serviciile medicale mai aproape de comunitate.












