INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Corala Fantasia le-a cântat colinde pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Corala Fantasia Vaslui

Pacienții internați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dar și personalul medical au avut parte de o surpriză plăcută în prag de Crăciun.

Corala Fantasia a colindat sub geamurile unității sanitare, iar cei internați aici, dar și cadrele medicale au ieșit imediat la ferestre pentru a asculta glasurile de îngeri ale fetelor pregătite de profesorul Vasile Negură.

A fost un moment de desfătare spirituală, stropită din plin cu vorbe alese de profesorul Sorin Popoiu, prezentatorul concertului Fantasiei, iar profesorul Vasile Negură a avut în mână bagheta cu care a creionat un tablou superb, unic, redat de ceea ce are mai de preț românul-colindul.

”Mulțumim, Fantasia, pentru acest gest inedit, de a ne încânta și a trăi momente unice, prin colindele interpretate. Chiar dacă nu am putut fi în interiorul spitalului, să știți că toată lumea v-a auzit, inclusiv, cei aflați în suferință, și vă mulțumesc în numele pacienților, dar și a colegilor mei, cadre medicale, pentru momentul magic oferit”, a spus Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *