Cu toate că parlamentarii au votat săptămâna trecută un nou regulament prin care ar fi trebuit să reducă scandalurile care au loc în cele două camere, liderul AUR George Simion și Diana Șoșoacă au demonstrat că nu țin cont de noile reglementări și au continuat cu vechile metehne.
Conform noilor reguli, gesturile agresive și violența verbală precum și afișarea de bannere în sala de plen ar trebui să fie interzisă. Totodată, transmisiile în direct din plen sau din comisii ar trebui limitate la perimetrul din care face parlamentarul care filmează.
Cu toate acestea, liderul AUR George Simion și fosta membră a partidului Diana Șoșoacă au sfidat noile reguli și au continuat să filmeze în afara perimetrului în fiecare zi după apariția noului set de reguli.
Mai mult, cei doi au făcut în continuare și scandal, referindu-se la unii colegi din Camera Deputaților și Senat cu diferite apelative, un alt lucru interzis prin noul regulament.
La capitolul sancțiuni, scandalagii, ar trebui, teoretic, evacuați din sală și riscă să se trezească cu reducerea indemnizației cu până la 50% pentru cel mult șase luni. În cazul abaterilor repetate aceștia pot rămâne fără mașina de lucru și fără personal. În ciuda acestor reguli, niciun ales nu a fost scos din sală.
Scandal din prima zi
Circul din Parlament a continuat chiar din ziua în care s-a votat noile reglementări. Mai exact, într-una dintre comisii, liderul AUR George Simion era singurul din sală care nu purta mască de protecție, fapt pentru care a fost atenționat de liderul de grup al PSD Alfred Simonis. Tensiunile s-au accentuat apoi după ce un membru AUR care nu era membru al comisiei a intrat în sală și a început să filmeze ședința.
După ce mai mulți membri ai comisiei s-au ridicat pentru a-l da afară pe acesta din urmă, deputatul AUR Ciprian Titi Stoica a avut o reacție agresivă la adresa lui Alfred Simonis. De cealaltă parte, reprezentantul PSD i s-a adresat lui George Simion: „Spune-i maimuței să plece”. Situația a degenerat rapid, iar George Simion l-a amenințat cu bătaia pe Simion. „Dacă te bate Simion pe tine, ce zici”, s-a adresat liderul AUR, adăugând însă apoi că nu a bătut pe nimeni în viața lui. Titi Stoica a revenit și el cu jignirile și i-a făcut pe membrii Puterii „naziști” pentru modificările propuse în regulament.
„Tot ce e interzis e palpitant”
Mahalaua a continuat și săptămâna aceasta, când AUR și Diana Șoșoacă au încălcat din nou, în fiecare zi, noile reguli prin live-uri făcute în afara perimetrului sau insulte aduse către adversarii politici.
„Tocmai mi-aţi interzis să fac live-uri pe Facebook de aici, de la tribuna Parlamentului, şi vreau respectuos să vă spun că, până se va pronunţa Curtea Constituţională, voi continua să fac live-uri pe Facebook şi sper să nu mă sancţionaţi foarte grav (…) Tot ce este interzis este palpitant. Ia să vedem noi cum ne vor pedepsi ei și ne vor da bătăiță”, și-a început George Simion live-ul de luni, 14 februarie. În imagini acesta se vede cum se mișcă printre băncile tuturor grupurilor parlamentare, îi agresează verbal pe o serie de aleși și îi laudă pe cei care au votat pentru moțiunea împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.
Mai departe, în imagini George Simion aduce mai multe atacuri la adresa parlamentarilor USR, despre care spune că „mint ca porcii” sau că „sunt securiști”
Scandal a avut loc și în Senat, acolo unde Diana Șoșoacă s-a certat cu președintele de ședință Alina Gorghiu, dar și cu senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc. Mai mult, Șoșoacă, în timpul intervenției sale din plen, s-a referit la combaterea pandemiei de COVID-19 ca fiind „experimente naziste”.
„Această pandemie SARS-CoV-2 constituie un veritabil experiment, nu am spus-o eu, o spun oamenii de ştiinţă, zeci de rapoarte în acest sens cu repercusiuni ireversibile, cu abuzuri psiho-emoţionale care afectează grav pe termen îndelungat şi nelimitat, în primul rând, copiii şi adolescenţii, astfel că avem afectat viitorul naţiunii”, a mai afirmat Șoșoacă.
sursa: ziare.com