In mod cert, plantele naturale creeaza un ambient extrem de placut si de relaxant intr-o casa. Insa acestea nu sunt pentru toata lumea. Daca nu poti avea grija de plante (sau nu vrei), dar iti doresti totusi sa adaugi putina verdeata in locuinta ta, florile si plantele artificiale sunt alegerea ideala. Dar pentru a arata in permanenta frumos si cat mai real, trebuie sa te asiguri ca iti pastrezi plantele artificiale cat mai curate, pentru a nu da semne ca sunt false.
Plantele artificiale nu au nevoie de apa sau de ingrasamant si nu vor lasa frunze uscate in jur, dar asta nu inseamna ca nu au nevoie de intretinere pentru a arata bine. Iar aceasta intretinere se refera exclusiv la indepartarea prafului. In timp ce frunzele florilor naturale aduna praf (si, de asemenea, trebuie curatate in mod regulat), cele artificiale par sa adune o pelicula de mizerie groasa mai repede – iar aceasta acumulare de praf este un semn revelator ca plantele sunt false.
Pentru a te asigura ca ai in permanenta flori si plante artificiale frumoase la tine in casa, trebuie sa le stergi de praf in mod regulat si, ocazional, sa le cureti mai profund. Iata cum sa o faci.
Baga plantele sub dus!
Daca iti poti pune plantele sub dus, aceasta este o modalitate rapida si usoara de a indeparta praful. Infasoara o punga de gunoi in jurul oricaror parti ale plantei care nu ar trebui sa se ude si sigileaza partea superioara a pungii cu o banda de ambalare. Utilizeaza apa rece de la capul de dus pentru a clati frunzele, tulpina si orice suprafata a plantei care aduna praful.
La final, pune planta pe un prosop si las-o sa se usuce.
Curata frunza cu frunza!
Aceasta metoda necesita un pic mai multa munca, dar se poate face totusi destul de rapid. Ai nevoie doar de o carpa umeda si iti poti lasa plantele exact acolo unde sunt.
Foloseste o carpa umeda din microfibra pentru a sterge plantele, frunza cu frunza.
Daca planta este mare, ar putea fi necesar sa clatesti carpa prafuita inainte de a termina. Pune carpa sub apa rece pana cand este in mare parte curata, apoi stoarce excesul de apa pana cand ramane doar umeda si continua curatarea frunza cu frunza.