Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat că măsurile adoptate pentru creșterea nivelului apei pe Dunăre au dat primele rezultate, contribuind la asigurarea funcționării Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Potrivit acesteia, calculele realizate de Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) arată că, în ultimele 24 de ore, nivelul apei a crescut cu 4 centimetri, după coborârea primelor două barje.
„Cel puțin 9 zile câștigate pentru Unitatea 2 de la Cernavodă! Acesta este rezultatul coborârii primelor două barje. În ultimele 24 de ore nivelul apei a crescut cu 4 cm”, a transmis Diana Buzoianu.
Ministra a precizat că urmează să fie resimțit și efectul coborârii celorlalte două barje, ceea ce ar putea contribui la menținerea debitului necesar pentru funcționarea centralei.
Apreciere pentru specialiști și instituțiile implicate
Diana Buzoianu a felicitat echipa de specialiști din cadrul ANAR, menționând în mod special contribuția domnului Rîndașu, căruia îi atribuie propunerea soluției tehnice.
De asemenea, ministra a transmis aprecieri echipei coordonate de premierul Ilie Bolojan, Armatei și Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ), implicate în gestionarea intervenției.
Apel la politici bazate pe știință
În mesajul său, Diana Buzoianu a subliniat că fenomenele generate de schimbările climatice afectează deja România și că răspunsul la astfel de situații trebuie să se bazeze pe expertiză și soluții tehnice.
„Sunt zile care ne arată concret cum schimbările climatice ne afectează deja viața. Soluțiile pentru a face față acestor fenomene extreme stau în știință”, a transmis ministra Mediului.



