AcasăAdministrațieDirecția Județeană de Mediu Vaslui, certificată ca expert în dezvoltare durabilă

Direcția Județeană de Mediu Vaslui, certificată ca expert în dezvoltare durabilă

Data:

Articole naționale

Direcția Județeană de Mediu Vaslui a participat la Gala Regională de la Iași, un eveniment organizat de Secretariatul General al Guvernului și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Universitatea din București.

Cu această ocazie, reprezentanții instituției au primit certificarea de expert în dezvoltare durabilă, după ce au absolvit unul dintre cele mai ambițioase programe de formare profesională derulate la nivelul administrației publice din România. Programul a fost parcurs de peste 2.150 de funcționari publici și angajați contractuali din întreaga țară.

Inițiativa are ca scop întărirea capacității administrației publice de a aplica principiile Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, document strategic adoptat de ONU și asumat de România. Prin acest demers, se urmărește formarea unor specialiști capabili să integreze obiectivele de sustenabilitate în activitatea instituțiilor locale și naționale.

Reprezentanții Direcției Județene de Mediu Vaslui au transmis felicitări tuturor colegilor din țară care au finalizat programul și au mulțumit organizatorilor pentru oportunitatea de a lua parte la acest proces de pregătire.

spot_img
spot_img

Ultimele articole