Dragoș Cazacu, viceprimarul în funcție a municipiului Vaslui, a fost desemnat câștigătorul concursului pentru postul de director DGASPC obținând cel mai mare punctaj (92 pct. din 100 posibile).
Fiind absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Dragoș Cazacu a avut un traseu profesional demn de invidiat imediat după finalizarea studiilor. A fost consilier în cadrul Prefecturii Vaslui, a devenit director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară a Județului Vaslui, și-a câștigat locul pe listele de consilieri locali la alegerile din 2012 și 2016, în ultimul mandat devenind și viceprimarul municipiului.
Prima declarație a noului director DGASPC Vaslui:
”Sunt absolvent de Asistenţă Socială, este un domeniu care îmi place şi în care m-am implicat de-a lungul anilor. Cât am activat ca viceprimar am avut în subordine directă Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei. Evident, rezultatul concursului mă bucură şi mă onorează. Nu este un domeniu uşor, dar voi face tot ce îmi stă în pricepere pentru ca lucrurile să meargă bine, iar oamenii să fie mulţumiţi” – Dragoş Cazacu.
DGASPC Vaslui a fost condusă în ultimii 20 de ani de Ionel Stefănică Armeanu, ieșit la pensie la începutul anului curent.