AcasăAgriculturăFermierii din Vaslui pot recupera 70% din costurile polițelor de asigurare

Fermierii din Vaslui pot recupera 70% din costurile polițelor de asigurare

Data:

Articole naționale

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat spre informare Ghidul Solicitantului pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul PNDR, aferent anului agricol 2024-2025.

Fermierii vor putea depune online cererile de finanțare în perioada 25 septembrie – 12 octombrie 2025.

„Fermierii trebuie să fie protejați, iar Submăsura 17.1 vine ca o gură de oxigen într-o perioadă plină de provocări. Prin acest sprijin financiar, fermierii nu mai sunt singuri în fața riscurilor, ci primesc un ajutor concret atunci când natura sau piața pun presiune pe umerii lor”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Sprijin financiar de până la 70%

Prin această submăsură, agricultorii pot beneficia de sprijin nerambursabil care acoperă 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv.

Măsura se adresează atât sectorului vegetal, cât și celui zootehnic, polițele vizând riscurile prevăzute de legislația în vigoare.

Proceduri simplificate pentru fermieri

Noul ghid introduce mai multe actualizări menite să simplifice accesul la finanțare:

  • Cererea de finanțare are și rol de cerere de plată, dacă este declarată eligibilă.
  • Fermierii trebuie să prezinte dovada plății integrale a primei de asigurare la depunerea cererii.
  • Toate documentele vor fi semnate exclusiv cu semnătură electronică.

Prin aceste modificări, AFIR urmărește să reducă birocrația și să ofere agricultorilor un proces mai rapid și mai clar pentru obținerea sprijinului.

Submăsura 17.1
Submăsura 17.1
spot_img
spot_img

Ultimele articole