AcasăSportFight Club Academy Tecuci, campioană națională pentru a 15-a oară consecutiv. Performanță...

Fight Club Academy Tecuci, campioană națională pentru a 15-a oară consecutiv. Performanță impresionantă la Campionatul Național de Ju-Jitsu 2026

Data:

Articole naționale

Fight Club Academy Tecuci a scris un nou capitol de performanță în sportul românesc, după ce a obținut Locul I pe echipe la disciplina Newaza, în cadrul Campionatului Național de Ju-Jitsu 2026, desfășurat la Sala Polivalentă București.

Competiția a reunit 36 de cluburi sportive din întreaga țară, iar rezultatul obținut de clubul din Tecuci confirmă încă o dată statutul său în ju-jitsu-ul românesc. Prin această victorie, Fight Club Academy Tecuci cucerește pentru a 15-a oară consecutiv titlul național pe echipe la proba Jiu-Jitsu/Newaza.

Performanța a fost descrisă de coordonatorul lotului drept rezultatul unor ani de muncă, disciplină, sacrificii și pasiune pentru sport.

Fight Club Academy Tecuci

Ediția din acest an a avut și o încărcătură emoțională aparte pentru Luis Turcu, care a anunțat că acesta este ultimul Campionat Național în care coordonează lotul de performanță al clubului.

„Pentru mine, această ediție are o încărcătură aparte, întrucât este ultimul Campionat Național în care coordonez lotul de performanță al clubului nostru”, a transmis acesta.

În mesajul său, Luis Turcu le-a mulțumit sportivilor care au reprezentat academia, părinților și familiilor care au susținut copiii de-a lungul anilor, dar și colegilor și colaboratorilor implicați în activitatea clubului.

Acesta a dedicat rezultatul familiei sale și a vorbit despre rolul important pe care fiica sa, Luiza, l-a avut în parcursul său profesional și sportiv.

„Principala mea sursă de motivație a fost fiica mea Luiza, cea care mi-a stimulat permanent spiritul competitiv prin rezultatele ei de-a lungul anilor”, a precizat Luis Turcu.

Totodată, acesta a anunțat că în perioada următoare se va concentra pe dezvoltarea comunității sportive și pe susținerea proiectelor dedicate copiilor, sportivilor și familiilor lor.

Luis Turcu și-a exprimat încrederea și în instructorii care vor continua activitatea de performanță a clubului – Romeo, Cezar, George, Alin și Liviu – despre care spune că sunt oameni dedicați și pasionați.

„Acești ani au însemnat mai mult decât sport! Au însemnat FAMILIE!”, a transmis la final coordonatorul Fight Club Academy Tecuci.

Performanța obținută la București reconfirmă poziția Fight Club Academy Tecuci printre cele mai puternice cluburi de ju-jitsu din România și marchează un nou moment important în istoria sportivă a academiei.

spot_img
spot_img

Ultimele articole