INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Gabriela Firea: Taberele pentru copiii români din afara ţării vor fi reluate, după doi ani de pauză / Cel puţin 1000 de tineri din Diaspora vor merge la munte şi la mare în România

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă pe Facebook că taberele pentru copiii români din afara ţării vor fi reluate, după doi ani de pauză, astfel că cel puţin 1000 de tineri din Diaspora vor merge la munte şi la mare în România.

”Taberele pentru copiii români din afara ţării vor fi reluate, după doi ani de pauză. Cel puţin 1000 de tineri din Diaspora vor merge la munte şi la mare în România. Pentru unii dintre ei este o ocazie să afle despre ţara unde s-au născut şi au copilărit părinţii lor”, anunţă Firea.

Ministrul Familiei precizează că a avut o întâlnire de lucru cu secretarul de Gheorghe Cârciu şi colegii Departamentul pentru Românii de Pretutindenideni care se ocupă de Programul ARC – taberele pentru copiii români din Diaspora.

”În ultimii doi ani, pandemia noului coronavirus a blocat acest program. În 2019, au ajuns în tabere peste 3.000 de tineri şi profesori români din afara graniţelor României. Pentru 2022, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni estimează că vor veni în vacanţă în ţara natală cel puţin 1200 de copii. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se implică în acest program şi va pune la dispoziţie taberele de la mare şi de la munte”, afirmă Firea.

Gabriela Firea mai arată că în săptămânile următoare, finalizează preluarea tuturor taberele.

”Am stabilit, împreună cu secretarii Doina Pârcălabu şi Kacsó-Doboly Izabella-Máriala-Mária, o evaluare a acestor tabere şi să le alegem pe cele mai potrivite având în vedere că sezonul vacanţelor este aproape. Ţinem cont, însă, şi de contextul geopolitic în care ne aflăm. La ultima ediţie a programului ARC, au fost organizate sejururi de câte şapte zile la Tabăra Căprioara, din judeţul Hunedoara, Tabăra Săcelu, din judeţul Gorj, Tabăra Oglinzi, din judeţul Neamţ şi Tabăra Sulina, din judeţul Tulcea. În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenţi şi profesori au participat la taberele ARC”, mai spune Firea.

sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *