Procurorul general al României, Alex Florența, a anunțat marți că există indicii potrivit cărora mercenarul Horațiu Potra încearcă să obțină azil politic în Federația Rusă. Potra este dat în urmărire internațională după ce instanța a decis arestarea sa preventivă.
„Elemente concrete cu privire la locul unde se află exact, pentru a putea solicita extrădarea, nu avem. Avem însă date certe din anchetă care arată că face demersuri pentru a obține azil politic în Rusia”, a declarat Florența. El a precizat că, deocamdată, cererea oficială de azil nu a fost formulată, însă Potra se află în contact cu autoritățile ruse.
Potra este acuzat de procurorii Parchetului General că, împreună cu alte persoane, a încercat să organizeze pe 8 decembrie 2024 o acțiune violentă în fața Curții Constituționale. Anchetatorii susțin că evenimentul, oprit în urma unui apel la 112, era de fapt o acțiune de război hibrid, menită să slăbească structura de putere a statului.
În dosar a fost trimis în judecată și fostul candidat la Președinție Călin Georgescu, acuzat de complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false. Alături de el, alți 21 de inculpați, inclusiv Horațiu Potra și fiul acestuia, vor răspunde în fața instanței.
Procurorii notează că ”urmarea imediată a acțiunilor inculpaților a constat în punerea în pericol a securității naționale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituțională”.
Ancheta arată că, înaintea tentativei, Potra a revenit în România pe 6 decembrie 2024, după ce, aflat în Congo, fusese contactat de liderul grupării „Ciurarii”, Andrei Avram, specializată în trafic de persoane și proxenetism. Discuția ar fi vizat o colaborare intermediată de „mâna dreaptă” a unui candidat la Președinție.
În lipsa localizării precise a lui Horațiu Potra, autoritățile române nu pot cere, deocamdată, extrădarea acestuia. Ancheta rămâne în desfășurare.



