AcasăJustițieCălin Georgescu, trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale – precizările...

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale – precizările Parchetului ICCJ

Data:

Articole naționale

Fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, potrivit unui comunicat oficial.

Alături de el, mai sunt judecați alți 21 de inculpați, printre care se află și Horațiu Potra, mercenar acuzat de organizarea unui grup paramilitar și fiul acestuia.

Planul discutat după anularea alegerilor prezidențiale

Anchetatorii susțin că, pe 7 decembrie 2024, la o zi după decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, Georgescu s-a întâlnit clandestin la Ciolpani (Ilfov) cu Horațiu Potra.

Potrivit rechizitoriului, cei doi ar fi pus la punct un plan prin care protestele pașnice programate în București urmau să fie deturnate în acțiuni violente, cu scopul de a genera o criză instituțională și de a forța schimbarea ordinii constituționale.

Parchetul arată că Georgescu ar fi avut rolul de autor intelectual, contactând inclusiv lideri ai unor grupări radical-naționaliste și pregătind un mesaj public menit să încurajeze escaladarea.

În paralel, Potra ar fi constituit un grup paramilitar de 21 de persoane, dotat cu arme albe, bastoane, pistoale și materiale pirotehnice din categoria F4, cele mai periculoase pentru uz profesional.

Intervenția autorităților

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, în urma unui apel la 112, poliția a organizat filtre pe drumurile spre București și a interceptat șapte autoturisme cu care membrii grupului se deplasau.

În patru dintre mașini au fost găsite armele și materialele periculoase. Toți cei 21 de participanți au fost opriți înainte de a-și pune planul în aplicare.

Cadrul legal și acuzațiile

Procurorii subliniază că tentativa de schimbare a ordinii constituționale prin violență reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni împotriva securității naționale, fiind sancționată de art. 397 Cod penal. Rechizitoriul evidențiază că acțiunile pregătite vizau „subminarea autorității constituționale legitime și declanșarea unor conflicte interne de tip paramilitar”.

În cauză, un inculpat este arestat preventiv în lipsă, doi se află sub control judiciar, iar restul au fost trimiși în judecată cu diverse măsuri preventive. Procesul va fi judecat la Curtea de Apel București.

Pe parcursul anchetei, Călin Georgescu a ales să se prevaleze de dreptul la tăcere. În schimb, Parchetul îl indică drept coordonator al planului și persoana care a avut „ascendent inclusiv asupra lui Horațiu Potra”.

spot_img
spot_img

Ultimele articole