Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Huși au intervenit luni, 27 iulie 2026, în jurul orei 12:15, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe din satul Drânceni, comuna Drânceni.
La intervenție a participat o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu șase militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă, în care erau depozitate lemne.
Anexa a fost distrusă în totalitate, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor la locuință.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime, fiind produse doar pagube materiale.
Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, cauza probabilă a producerii incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise.
Recomandările pompierilor
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, ISU Vaslui recomandă cetățenilor:
- verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum;
- evitarea utilizării instalațiilor electrice improvizate;
- supravegherea permanentă a focului deschis și a aparatelor de gătit;
- evitarea depozitării materialelor combustibile în apropierea surselor de căldură;
- dotarea locuințelor cu detectoare de fum și de gaz;
- evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice prin conectarea simultană a mai multor consumatori puternici;
- utilizarea exclusivă a instalațiilor și aparatelor electrice conforme;
- verificarea periodică a cablurilor și prizelor;
- efectuarea lucrărilor la instalațiile electrice doar de către personal autorizat.
Reprezentanții ISU Vaslui reamintesc că, în cazul producerii unui incendiu, cetățenii trebuie să apeleze imediat numărul unic pentru situații de urgență 112.



