În cursul zilei de astăzi, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Secuia.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială multifuncțională, cu un total de nouă militari. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră deja două magazii și acoperișul acestora, existând riscul ca incendiul să se propage și la o gospodărie aflată în imediata apropiere.
Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul înainte ca acesta să afecteze și alte construcții. Au ars cele două magazii, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, acoperișul acestora și diverse bunuri depozitate în anexe.
Potrivit primelor concluzii, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza folosirii focului deschis în spații deschise, fără respectarea măsurilor de siguranță. ISU Vaslui reamintește populației importanța respectării regulilor privind utilizarea focului, pentru a preveni astfel de situații care pot pune în pericol vieți și bunuri.



