Potrivit informațiilor care ne-au fost furnizate de reprezentanții Concelex, firma care execută lucrările la varianta ocolitoare a Bârladului, în momentul de față a fost realizat 68% din investiție, în timp ce stadiul de decontare este de 40%.
În cursul zilei de sâmbătă, 1 iulie, pe șantier se aflau aproximativ 170 de muncitori și 35 de utilaje.
Din cei 11 km ai viitoarei centuri ocolitoare, au fost executate aproximativ 65% din lucrările de terasamente: pe o distanță de 4 km a fost realizat stratul de balast stabilizat cu lianți hidraulici, pe aproape 2 km s-a turnat stratul de mixtură asfaltică, iar restul se află încă în stadiul de strat sub formă de pământ stabilizat și de fundație de balast.
Podețele au fost realizate în proporție de 100%, iar podurile și pasajele, de circa 75%.
”Ținem legătura permanent cu responsabilii șantierului variantei ocolitoare, pentru a fi la curent în orice moment cu tot ce se întâmplă aici. Bârlădenii sunt principalii beneficiari ai acestei investiții, cea mai așteptată din ultimii 30 de ani, așa că nu ne este indiferent cum decurg lucrările. Și eu trăiesc în Bârlad, și familia mea. Așa că stau la fel ca toți bârlădenii cu sufletul la gură și aștept cu nerăbdare să scăpăm de traficul greu care ne-a măcinat casele, străzile și nervii. Aud tot felul de intoxicări cu informații false, legate de stagnarea lucrărilor, de faptul că s-a oprit finanțarea și multe altele. Îi rog pe bârlădeni să urmărească informările oficiale ale Primăriei Bârlad, ale ministerului de resort și ale firmei Concelex. Restul sunt zvonuri neverificate”, a transmis primarul Dumitru Boroș.