AcasăAdministrațieIntervenție amplă pentru combaterea poleiului: zeci de utilaje și peste 70 de...

Intervenție amplă pentru combaterea poleiului: zeci de utilaje și peste 70 de muncitori mobilizați în oraș

Data:

Articole naționale

Autoritățile locale au intervenit încă de aseară pentru combaterea poleiului, apărut în urma unor condiții meteorologice atipice, generate de variații bruște de temperatură. Fenomenul a creat risc ridicat pentru circulația pietonală și rutieră, motiv pentru care a fost declanșată o mobilizare amplă a echipelor operative.

Potrivit datelor transmise, peste 50 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate atât pe carosabil, cât și pe trotuare, pentru a reduce riscul de accidente. Intervenția a fost susținută de 10 utilaje, folosite pentru încărcarea și administrarea materialului antiderapant pe principalele artere de circulație.

În paralel, peste 70 de muncitori au acționat simultan în toate zonele orașului, intervenind manual pe trotuare și în zonele greu accesibile, pentru a asigura condiții minime de siguranță pentru pietoni.

Reprezentanții autorităților spun că s-a intervenit cu toate resursele disponibile, într-un timp scurt, pentru a face față unei situații meteo dificile și imprevizibile. Organizarea rapidă a echipelor și intervenția coordonată au fost esențiale pentru limitarea efectelor poleiului.

La finalul acțiunii, a fost transmis un mesaj de mulțumire către toți angajații implicați, fiind subliniată importanța muncii depuse, de multe ori invizibilă pentru public, dar esențială pentru siguranța comunității.

Intervențiile pentru menținerea siguranței circulației pot continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția condițiilor meteo.

spot_img
spot_img

Ultimele articole