AcasăSănătateIntervenție de urgență la Vutcani: o tânără de 20 de ani a...

Intervenție de urgență la Vutcani: o tânără de 20 de ani a născut într-un centru de permanență, cu sprijinul echipajelor SAJ și SMURD

Data:

Articole naționale

O intervenție contracronometru a avut loc în această seară în comuna Vutcani, unde Ambulanța Vaslui a fost solicitată pentru o gravidă de 20 de ani, aflată la prima sarcină și care prezenta contracții uterine. Tânăra s-a prezentat la Centrul de Permanență, iar primul echipaj medical ajuns la fața locului a constatat că nașterea era deja declanșată, ceea ce făcea imposibil transferul imediat către spital.

În documentele medicale ale pacientei existau indicii că nașterea ar putea fi cu probleme, iar bebelușul prematur, motiv pentru care asistenta medicală de pe ambulanță a solicitat dispeceratului trimiterea unui echipaj suplimentar cu medic, precum și o ambulanță dotată cu incubator.

Până la sosirea echipajelor suplimentare, personalul medical din centrul de permanență, alături de primul echipaj SAJ, au asistat nașterea. După câteva minute, a venit pe lume un bebeluș de sex masculin, având aproximativ trei kilograme, perfect sănătos — o veste care a adus bucurie tuturor celor implicați.

Ulterior, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și SMURD, coordonate de un medic de urgență, au monitorizat și stabilizat atât mama, cât și nou-născutul. Cei doi au fost transportați în deplină siguranță la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

La finalul intervenției, tânăra mamă le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la aducerea pe lume a copilului și a promis că bebelușul va purta numele Andrei.

spot_img
spot_img

Ultimele articole