INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Liberalii s-au reunit la Vila Lac pentru a decide dacă fac guvern cu PSD / Ludovic Orban participă la ședință: Este o rușine pentru conducerea PNL simplul fapt ca a angajat discuții cu PSD

Liberalii s-au reunit la Vila Lac

Liderii PNL din toată țară se întâlnesc luni seară, de la ora 19.00, la Vila Lac, în ședința ​Biroului Politic Naţional, pentru a lua o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD. La ședință participă și fostul președinte al PNL Ludovic Orban, care a spus că a venit pentru a spune clar că este împotriva oricărei înțelegeri cu PSD: „Este o rușine pentru conducerea PNL simplul fapt ca a angajat discuții cu PSD”. PNL este împărțit în două tabere după ce președintele Klaus Iohannis le-a cerut liberalilor să accepte intrarea PSD la guvernare. Unii lideri ai partidului merg în direcția trasată de Cotroceni, în vreme ce actualul președinte al PNL, Florin Cîțu, ar fi încurajat liderii care se opun ideii pentru a evita o tragere pe linie moartă.

UPDATE 19.17: Ludovic Orban a spus că a venit la ședința conducerii PNL pentru a susține categoric că este împotriva unei întelegeri cu PSD:

  • „Am luptat împotriva stângii post-comuniste și sunt categoric împotriva oricărei formule de guvernare cu PSD
  • Este o rușine pentru conducerea PNL simplul fapt ca a angajat discuții cu PSD
  • Decizia de a face o înțelegere cu PSD, la inițiativa președintelui Iohannis, reprezintă o trădare gravă a românilor care au votat cu PNL și o sinucicidere politică pentru cei care iau o astfel de decizie
  • Chiar dacă se va învesti un guvern, nu va fi un guvern al românilor care cred în ideile liberale, în democrație și în justiție independentă
  • Orice alianță cu PSD va fi un avantaj pentru cei care vor contracte cu statul, funcții la stat
  • Dacă PNL va face o alianță cu PSD, drumurile noastre se vor despărți
  • Este o legendă că Florin Cîțu nu și-ar dori o guvernare cu PSD
  • Simplul gest de a sta la masa negocierilor cu PSD este o gravă încălcare a principiilor liberale
  • PNL are soluția de a reface coaliția de centru-dreapta”

UPDATE 18.58 Marian Ceauşescu împreună cu câţiva protestatari au venit la intrarea în Vila Lac pentru a protesta faţă de intenţia liberalilor de a face guvern cu PSD. Aceştia au aruncat cu hârtie igienică în maşinile celor care intră.
”Rușine! Ne-ați înșelat! Aţi vrut PSD, poftim PSD. Aţi vrut alianţă cu PSD, aştea sunt voturile voastre”, au strigat protestatarii, la Vila Lac.

8 lideri de organizații și-au exprimat public refuzul de a se asocia cu PSD și au pledat pentru refacerea Coaliției cu USR: Iași (Alexandru Muraru), Satu Mare (Adrian Cozma), Teleorman (Eugen Pîrvulescu), Tulcea (George Șișcu), București (Ciprian Ciucu), Giurgiu (Dan Motreanu), Gorj (Dan Vîlceanu) și Dolj (Ștefan Stoica).

HotNews.ro a relatat că președintele PNL, Florin Cîțu, s-ar opune directivei venite de la Cotroceni care își dorește o alianță cu PSD. Cîțu, susținut de secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, își negociază pe toate canalele poziția pentru viitorul Guvern pentru că „odată ce va pierde funcția de premier își va pierde puterea și influența în partid și va deveni doar un președinte decorativ, au explicat sursele citate.

De asemenea, potrivit surselor HotNews.ro lui Florin Cîșu i-a s-a propus funcția de președinte al Senatului, funcție dorită și de Alina Gorghiu.

În schimb, președintele Klaus Iohannis și o parte dintre liderii PNL apropiați de acesta pledează pentru un guvern majoritar cu PSD și cu premier Nicolae Ciucă. Printre susținătorii acestei opțiuni se numără liderii care au stat în spatele lui Florin Cîțu la congresul din 25 septembrie: Emil Boc, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Alina Gorghiu și Iulian Dumitrescu. Aceștia fac presiune asupra lui Florin Cîțu de a renunța la o nouă desemnare pentru postul de viitor premier.

sursa: Hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *