INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Mai mulți angajați ai Uzinei Mecanică Plopeni au declanșat astăzi o grevă spontană. Mesajul ministrului economiei

Mai mulți angajați ai Uzinei Mecanică Plopeni au declanșat astăzi o grevă spontană. Mesajul ministrului economiei4

Mesajul ministrului economiei, Florin Spătaru, prezent la Uzina Mecanică Plopeni unde mai mulți angajați au declanșat astăzi, 04 mai 2022, o grevă spontană:

„Mă voi implica direct în rezolvarea revendicărilor angajaților de la Uzina Mecanica Plopeni.

Salariile muncitorilor vor creşte de la 1 iunie cu până la 250 lei, în funcție de categoria de salarizare, până în septembrie vor fi achitate eşalonat bonurile sociale restante, performanța va fi recompensată – acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am comunicat angajaților de la Plopeni.

Muncitorii de la Plopeni au ieşit, astăzi, în stradă, într-un protest spontan, de aceea am ales să vin de îndată pentru o discuție cu liderii de sindicat.

Nemulțumirile oamenilor semnalează probleme adunate de-a lungul anilor legate de condițiile de muncă şi neplata anumitor sporuri.

Apreciez devotamentul oamenilor pentru activitatea desfăşurată la Uzina Mecanică Plopeni, dar munca acestora trebuie să se regăsească în profitul societății, iar managementul UMP trebuie să întreprindă un plan investițional fundamentat.

Am decis ca de mâine o echipă a corpului de control al ministrului economiei să vină la Plopeni pentru verificarea contractelor colective de muncă şi pentru verificarea respectării contractelor de investiții”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *