Facem mai bună lumea când îi facem pe tineri mai buni, spunea filozoful german Leibniz. Și mare dreptate avea, pentru că tinerii sunt viitorul țării și al lumii!
La mulți ani, tinerilor! Azi este ziua voastră. Meritați toată aprecierea și tot sprijinul pentru că sunteți cei care pot aduce schimbarea, sunteți motorul dezvoltării. Vă asigur de toată prețuirea mea!
Din 2004 încoace, în fiecare zi de 2 mai sărbătorim Ziua Națională a Tineretului, adică serbăm un sfert din populația României. Avem peste 5,5 milioane de tineri, între 14 și 35 de ani, potrivit ultimelor date statistice.
Ca ministrul al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse mi-am propus sprijinirea tuturor tinerilor din România. Am anunțat deja trei proiecte majore în pachetul „Sprijin pentru România”:
- FIV – ajutorul financiar pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru tinerii care nu pot avea copii din motive medicale;
- Family Start – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru familiile la început de drum;
- Student Invest – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru studenții din România.
Nu ne oprim aici, evident. Două proiecte majore ale ministerului sunt noua Lege a Tineretului și Strategia Națională pentru Tineret. Împreună cu secretarul de stat Kacsó-Doboly Izabella-Mária și toți colegii Direcției pentru tineret am făcut din cele două proiecte o prioritate. Le mulțumesc pentru implicarea totală!
Anul 2022 este cu atât mai special. Comisia Europeană l-a declarat Anul European al Tineretului ca o mulțumire adusă tinerilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă în ultimii doi ani de pandemie. Știm cu toții că nu a fost deloc ușor pentru că tinerii au fost obligați să renunțe la obiceiurile de zi cu zi.
Avem, în acest an important, proiecte dedicate tinerilor din zone defavorizate, mai puțin dezvoltate, sau pentru cei de la sate și comune. Organizăm o caravană în mediul rural – Tineretul în Mișcare – pentru a-i învăța, de exemplu, ce înseamnă fondurile europene și cum pot fi ele atrase.
Preluăm, însă, idei de la toate organizațiile de tineret care sunt alături de noi. 10 organizații de tineret din România sunt implicate direct și fac parte din comitetul de coordonare a evenimentelor din Anul European al Tineretului.
Tinerii trebuie, în primul rând, ascultați. Pentru asta, în acest an, realizăm Barometrul de Opinie al tinerilor. La final, vom ști exact ce-și doresc tinerii din România.