Un mesaj fals atribuit sistemului RO-Alert circulă în această perioadă pe rețelele de socializare, atrăgând atenția autorităților. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează că informația nu este autentică și are ca scop inducerea panicii în rândul populației.
Reprezentanții instituției subliniază că mesajul respectiv nu a fost emis de către MAI sau de structurile partenere implicate în gestionarea sistemului RO-Alert. În acest context, autoritățile fac apel la responsabilitate și recomandă cetățenilor să se informeze exclusiv din surse oficiale.
„Acest mesaj NU a fost emis de Ministerul Afacerilor Interne sau de structurile partenere”, transmit oficialii, care atrag atenția asupra riscurilor generate de distribuirea informațiilor false.
Totodată, MAI îndeamnă populația să nu redistribuie astfel de mesaje neverificate, pentru a evita amplificarea stării de neliniște în spațiul public.
Autoritățile reamintesc că sistemul RO-Alert este utilizat doar pentru transmiterea unor mesaje reale de avertizare, în situații de urgență, iar orice comunicare oficială poate fi verificată prin canalele instituționale.












