David Edmondson, consilier politic și economic în cadrul Ambasadei Marii Britanii în România, a efectuat o vizită oficială în județul Vaslui, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației județene și municipale. Evenimentul a avut loc la sediul Consiliului Județean Vaslui, acolo unde oficialul britanic a fost primit de președintele instituției, Ciprian-Ionuț Trifan.
Discuțiile au vizat proiectele aflate în derulare și prioritățile de dezvoltare ale județului, cu accent pe domenii strategice precum energia verde, educația, infrastructura rutieră și agricultura sustenabilă.
Președintele Consiliului Județean Vaslui a prezentat delegației britanice o serie de proiecte incluse în strategia de dezvoltare durabilă a județului. Ciprian-Ionuț Trifan a subliniat faptul că Vasluiul se conturează ca un pol important al energiei eoliene, aici aflându-se în construcție cel mai mare parc eolian din regiunea Moldovei. Totodată, a evidențiat potențialul agricol al zonei, cu tradiția viticolă recunoscută internațional și cu industria modernă de procesare a cărnii de pasăre.
„Am prezentat o serie de proiecte aflate deja în implementare sau incluse în strategia noastră de dezvoltare durabilă. Județul Vaslui se transformă într-un veritabil pol al energiei eoliene, aici aflându-se în construcție cel mai important parc eolian din regiunea Moldovei. Agricultura este, de asemenea, un domeniu puternic reprezentat, cu o tradiție viticolă apreciată la nivel internațional și cu o industrie modernă de procesare a cărnii de pasăre. Am discutat despre modul în care putem valorifica aceste resurse prin parteneriate și investiții, pentru a atrage turiști și pentru a extinde infrastructura locală. Menținem un dialog deschis cu toți cei interesați să investească în județ, pentru a stimula creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Ușa Consiliului Județean Vaslui rămâne deschisă tuturor celor implicați în dezvoltarea regiunii”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.
Vizita consilierului politic și economic al Ambasadei Marii Britanii face parte din demersurile diplomatice menite să consolideze cooperarea bilaterală și să identifice noi oportunități de investiții în zona Moldovei.



