INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Peste 10.000 de vasluieni prezenți la Gala Festivalului „Hora din Străbuni”

Peste 10.000 de vasluieni prezenți la Gala Festivalului „Hora din Străbuni”

Ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” s-a bucurat de un real succes. Dovadă că în cele cinci zile de festival, mii de vasluieni au venit să urmărească folclor autentic, fie la Teatrul de Vară, fie în fața ecranului amplasat în centrul Vasluiului.

În ultima seară s-a înregistrat un record de spectatori. Peste 10.000 de vasluieni au acceptat invitația organizatorilor, Consiliul Județean Vaslui, Centrul Cultural Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, de a participa la Gala festivalului, oferind o imagine superbă și demonstrând încă o dată că iubesc frumosul, evenimentele de calitate și tradițiile.

„Suntem mai mulți ca niciodată, iar această piață ne oferă un cadru superb. Deși suntem încadrați de reprezentanții formațiilor care au participat la festival, nu suntem nici din Columbia, nici din Turcia, suntem de aici dintre voi, de la Vaslui. Suntem organizatorii administrativi ai acestei manifestări culturale, care seamănă cu un drum lung pe care l-am început undeva în Columbia și trecând prin foarte multe țări am ajuns în Coreea de Sud, luând de acolo, în mod simbolic, și pe reprezentanții acestor țări, pentru a aduce în fața dumneavoastră o varietate de obiceiuri și pentru a ne da posibilitatea nouă să le comparăm cu ale noastre. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost angrenați în această organizare, aceia mulți pe care nu-i vedem, dar care s-au străduit să facă acest eveniment foarte frumos, plăcut și de înaltă ținută. Munca lor se vede prin prezența dumneavoastră în număr așa de mare în această piață”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Ediția din acest an a Festivalului „Hora din Străbuni” s-a bucurat de prezența unor ansambluri de dansuri din 11 țări de pe patru continente, care au oferit cinci zile de spectacole de înaltă ținută artistică.

„Toți suntem de acord că toate țările prezente la festival și reprezentanții noștri merită locul I și merită să fie aplaudați. Adresez mulțumiri tuturor invitaților noștri din străinătate și din Republica Moldova. Au făcut un efort extraordinar pentru a produce în fața noastră un spectacol de cea mai bună calitate. Cred că merită mulțumirile noastre și aprecierile noastre pentru efortul care l-au făcut”, a mai precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

De altfel, cunoscutul coregraf Marin Barbu, președintele onorific al CIOFF România, i-a felicitat pe vasluieni pentru că au venit în număr mare la Gala festivalului.

„În urmă cu 10 ani nu știu dacă cineva dintre dumneavoastră credea că o să se întâmple acest fenomen. Dați-mi voie să vă spun că la ora actuală este cel mai mare festival din România și cel mai bine organizat. Mă bucur că sunteți voi, vasluienii, care iubiți foarte mult tradițiile și obiceiurile. Așa cum de fiecare dată am fost aici, vă promit că am să vin de fiecare dată de câte ori sunt invitat. Am să vin să dansez aici, pe scena asta, cu mult drag”, a spus Marin Barbu.

One thought on “Peste 10.000 de vasluieni prezenți la Gala Festivalului „Hora din Străbuni”

  1. Felicitari organizatorilor pentru organizarea unui festival cu un succes atat de mare! Editia a VIII-a a Festivalului International de Folclor „Hora din Strabuni” a fost una memorabila, reunind reprezentanti ai folclorului autentic din 11 tari si oferindu-ne spectatorilor un spectacol de inalta tinuta artistica. O felicitare aparte se cuvine adresata celor care au promovat si sustinut traditiile autentice sa se implineasca acest deziderat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *