INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Polițistul care a lovit mortal o fată de 13 ani nu se afla în misiune în momentul accidentului, dar avea girofarul pornit

Polițistul care a accidentat mortal, joi, o fată de 13 ani și a rănit o alta, nu se afla în misiune, iar mașina pe care o conducea avea în funcțiune doar semnalele luminoase, nu și pe cele acustice, a precizat procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, într-o declarație de presă.

Potrivit acestuia, agentul nu a acordat proritate la trecerea de pietoni, iar în prezent acesta are calitatea de suspect, fiind în continuare audiat la Poliția Capitalei. 

„Din momentul în care a ajuns la o trecere de pietoni, care urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admisă în localități, nu a acordat prioritate victimei și a accidentat-o, provocând leziuni traumatioce ce au cauzat decesul imediat al victimei. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni”, a declarat procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1. 

„În acest moment, procurorul de caz apreciază cu privire la propunerea sau dispunerea unor măsuri preventive. Din administrarea mijlocelor de probă s-a reținut că avea în funcțiune semnalele luminoase, nu și pe cele acustice, și că nu se afla în misiune”, a adăugat Călin Radu.

Procurorul a precizat, de asemenea, că polițistul are calitatea de suspect, lucru care i-a fost adus la cunoștiință.

Anterior declarației făcute de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, Poliția Capitalei a precizat că agentul avea permis de conducere emis de Marea Britanie, dar pe care îl obținuse în România în 2012.

Accidentul s-a petrecut în Sectorul 1, agentul de poliţie aflat la volan accidentând două fete care traversau strada. Una dintre ele a fost transportată la spital, iar cealaltă a murit la locul accidentului.

sursa: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *