AcasăEconomieOpt proiecte de spitale, mutate de la PNRR pe Programul Sănătate. Vasluiul,...

Opt proiecte de spitale, mutate de la PNRR pe Programul Sănătate. Vasluiul, pe lista investițiilor

Data:

Articole naționale

Opt proiecte de spitale, care nu mai pot fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor fi continuate prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Sănătate 2021–2027, a anunțat premierul Ilie Bolojan. Printre acestea se află și Spitalul nr. 2 Vaslui, unde sunt prevăzute investiții pentru construirea unor secții noi.

Premierul a explicat că proiectele vizate au un stadiu de raportare mai mic de 36% și, pentru a nu risca blocarea lucrărilor, au fost transferate pe noua sursă de finanțare. Decizia a fost discutată la Palatul Victoria, într-o întâlnire cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și reprezentanții unităților medicale și ai constructorilor.

„Este o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că trebuie să finalizăm proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii. În același timp, trebuie să găsim soluții pentru proiectele începute, astfel încât lucrările să poată continua”, a declarat Ilie Bolojan.

Lista proiectelor transferate pe Programul Sănătate:

  • Sediu nou al Spitalului de Urgență al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota
  • Laborator de radioterapie la Spitalul Județean Pitești
  • Modernizarea secției de oncologie și compartiment de cardiologie intervențională la Spitalul Județean Alba Iulia
  • Construirea unor secții noi la Spitalul nr. 2 Vaslui
  • Institutul Regional de Oncologie Timișoara
  • Spital nou cu secție de oncologie și neurologie la Spitalul de Urgență Giurgiu
  • Clădire pentru secțiile de boli infecțioase și pneumologie în Oradea
  • Investiții la Spitalul Militar de Urgență Dr. Ion Jianu, Pitești

Pentru vasluieni, vestea este una importantă: construirea unor secții noi la Spitalul nr. 2 Vaslui va aduce condiții mai bune pentru pacienți și va moderniza infrastructura medicală locală. Investiția ar putea reduce presiunea pe Spitalul Județean de Urgență Vaslui, care se confruntă constant cu supraaglomerare.

Premierul a subliniat că identificarea altor surse de finanțare este „singura soluție pentru a menține lucrările”, având în vedere reducerea fondurilor alocate României prin PNRR și întârzierile în implementare.

Vasluiul rămâne pe harta investițiilor majore în sănătate. Dacă lucrările vor fi demarate conform planului, spitalul va oferi servicii medicale mai moderne și accesibile pacienților din întreg județul.

spot_img
spot_img

Ultimele articole