AcasăJustițieRomânia câștigă un nou mandat în sistemul ONU: Judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, aleasă...

România câștigă un nou mandat în sistemul ONU: Judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, aleasă la Tribunalul ONU pentru Dispute

Data:

Articole naționale

România a obținut un nou succes diplomatic la New York, câștigând competiția internațională pentru ocuparea unui post de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (United Nations Dispute Tribunal – UNDT). Adina Elvira-Ghiță, magistrat cu peste 17 ani de experiență, a fost aleasă de Adunarea Generală a ONU cu 109 voturi, la capătul unui proces de selecție structurat în două etape: o evaluare tehnică riguroasă și mai multe runde de vot.

Judecătoarea Ghiță își va începe mandatul de șapte ani în iulie 2026. Numirea ei vine după analiza și recomandările Consiliului de Justiție Internă al ONU, organismul care evaluează candidații pentru posturile de magistrat în tribunalele administrative ale Națiunilor Unite.

Acest rezultat consolidează reputația României în sistemul onusian și continuă seria reușitelor înregistrate în ultimii ani, după alegerea judecătorilor români la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) și la Curtea Penală Internațională (CPI).

Reacția MAE: „Capitalul uman rămâne cea mai importantă resursă”

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a subliniat impactul diplomatic al rezultatului:

„ROMÂNIA ARE PROFESIONIŞTI EXEMPLARI CARE REUŞESC, PRIN MUNCA LOR, SĂ CREASCĂ RESPECTUL ŞI INFLUENȚA NOASTRĂ. […] VICTORIA DE LA NEW YORK A DOAMNEI JUDECĂTOR ADINA ELVIRA-GHIȚĂ ŞI A DIPLOMAȚIEI ROMÂNE SE DATOREAZĂ ACESTUI RESPECT CONSTRUIT ÎN TIMP ŞI UNUI MOMENT DE ÎNCREDERE ÎN CARE PROFESIONIŞTII ROMÂNI POT VEDEA NU DOAR CĂ STATUL NU VREA SĂ LE PUNĂ PIEDICI, CI CĂ MUNCIM SĂ LE PUTEM FI ALIAȚI ŞI SĂ DESCHIDEM UŞI.”

Declarația judecătoarei Ghiță: „Un rezultat bazat pe un efort de echipă”

Adina Elvira-Ghiță a descris procesul ca fiind „extrem de riguros și complex”:

„PENTRU CEI CARE NU SUNT FAMILIARIZAȚI CU MECANISMELE DE VOT ÎN ADUNAREA GENERALĂ A ONU ESTE GREU DE ÎNȚELES EFORTUL EXTRAORDINAR PE CARE UN ASTFEL DE REZULTAT SE BAZEAZĂ, EFORT DE ECHIPĂ, DE O INTENSITATE DEOSEBITĂ ÎN PERIOADA PREMERGĂTOARE VOTULUI. SUNT DEPLIN RECUNOSCĂTOARE PENTRU COLABORAREA EXCELENTĂ ȘI SPRIJINUL DEOSEBIT DE CARE AM BENEFICIAT ȘI SPER SĂ ADUC, PRIN ACTIVITATEA MEA, O CONTRIBUȚIE ONORANTĂ ȚĂRII MELE.”

Numirea Adinei Elvira-Ghiță întărește prezența României în arhitectura juridică a Națiunilor Unite și confirmă, încă o dată, poziționarea României ca furnizor de expertiză în domeniul justiției internaționale.

spot_img
spot_img

Ultimele articole