Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au inaugurat la Oltenești trei locuințe protejate destinate persoanelor cu dizabilități, parte a procesului de restructurare a Centrului de Recuperare și Reabilitare din Huși.
Fiecare casă va găzdui câte opt beneficiari, care până acum locuiau într-un centru cu aproape 200 de persoane. Noul cadru oferă mai multă intimitate, autonomie și posibilitatea de a deprinde activități de viață independentă, precum gătitul și îngrijirea locuinței.
Tot la Oltenești funcționează și un centru de zi pentru alte 30 de persoane cu dizabilități, care vor beneficia de terapie, socializare și activități educative.
„Aceste locuințe nu sunt doar clădiri, ci reprezintă un pas important spre independență, spre o viață trăită cu demnitate și bucurie. Sunt dovada că se poate, dacă există voință și respect pentru oameni”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele CJ Vaslui.
Pentru o parte dintre beneficiari, mutarea la Oltenești înseamnă o schimbare majoră. „Aici nu mai e doar un pat și o cameră. E casa mea. E liniște, sunt oameni buni și simt că pot fi eu”, a spus Maria, una dintre persoanele care s-au mutat în noile locuințe.
În urma deschiderii celor trei case, numărul beneficiarilor din centrul de la Huși a scăzut de la 192 la 168. Proiectul este finanțat din fonduri europene și implementat de DGASPC Vaslui.



